Puțini dintre noi ne-am gândi să punem semnul egalității între cuvinte și bani. Cu toate că a fi asemănător cu ceva nu înseamnă a te identifica cu acel ceva, comparațiile sunt adeseori revelatoare.
De la bani la cuvinte și invers… pare o traiectorie dacă nu neobișnuită, cel puțin sinuoasă. Și totuși, pe la mijlocul veacului al XVII-lea, în cetatea Bălgradului, un mitropolit realizează această asociere sugestivă din dorința de o oferi „rumânilor” o scriere pe înțelesul lor, fiind încredințat că „scriptura fără înțeles iaste ca și trupul fără suflet”.
Înainte cu mai bine de două veacuri ca Poetul să se întrebe, pe bună dreptate, unde se găsește Cuvântul care să exprime adevărul, mitropolitul Ardealului Simion Ștefan era frământat și el de aflarea Cuvântului potrivit prin care să transpună Adevărul revelației divine. Dificultatea consta în procesul de selecție a materialului lingvistic existent la acea dată, puțin omogen.
Având ca punct de referință nu numai un singur izvor, ci toate câte le erau atunci disponibile, „grecești și sârbești și lătinești, carele au fost izvodite de cărtulari mari”, traducătorii au „îmblat mai aproape de cartea greciască”, fiind convinși că aceasta „iaste izvorul celorlalte” și mai ales dorind să se alinieze unei direcții universale prezente în epocă.
Odată stabilită sursa, problema era alegerea cuvintelor românești, căci, din păcate, „rumânii nu grăescu în toate țărâle într-un chip, încă neci într-o țară toți într-un chip”! Înțeleptul mitropolit oferă o soluție ingenioasă, utilizând o comparație memorabilă. Verbul cel mai percutant este cel înțeles de cât mai multă lume, întrucât „bine știm că cuvintele trebue să fie ca banii, că banii aceia sânt buni carii îmblă în toate tărâle, așia și cuvintele acelea sânt bune carele le înțeleg toți”.
Predoslovia cătră cititori de la 1648 poate să ofere și celor de azi crâmpeie de învățătură. Ieșind din sfera strict religioasă, poate că ar fi indicat ca atunci când comunicăm unii cu alții să nu ne lăsăm furați de curenții seducători ai cuvintelor abracadabrante. Simplitatea nu echivalează neapărat cu sărăcia lăuntrică. Trebuie să rezistăm tentației „beției cuvintelor”.
Dincolo de învelișul fonematic al acestora așteaptă un miez fierbinte de înțelesuri, gata să erupă odată ce întâlnește receptorul potrivit. Este adevărat, accesibilitatea mesajului nu garantează și înțelegerea corespunzătoare a acestuia. Intenția emițătorului este primordială însă, iar cine are urechi de auzit, va auzi cu siguranță.
Florina Andercău