Share on whatsapp
Share on facebook
Share on linkedin

PLEDOARIE PENTRU EDUCAȚIA CLASICĂ

Editura Contra Mundum a lansat o nouă colecție de carte intitulată „Educație Clasică”, care se adresează părinților și copiilor care doresc o reîntoarcere la pilonii de bază ai unei educații sănătoase.

Colecția constă în manuale clasice, care s-au impus de-a lungul vremii și și-au păstrat intacte prospețimea și valoarea. Sunt manuale acreditate de tradiție, care au funcționat zeci și, în unele cazuri, chiar sute de ani ca repere fundamentale pentru copii.

Multe dintre ele au fost redescoperite și folosite de părinții exasperați de o școală care îi sufocă, îi plictisește și, de multe ori, îi îndobitocește pe copii, iar acum editura Contra Mundum le aduce pentru prima oară pe piața românească, după ce s-au bucurat de un succes deosebit pe piața homeschoolerilor americani.

Manualele din colecția „Educația clasică” sunt scrise într-un limbaj foarte accesibil, prezentând informațiile într-o structură logică și ordonată care facilitează învățarea și stârnește curiozitatea naturală a copilului.

De asemenea, ele pot fi studiate și în clase, deoarece multe dintre ele au fost concepute și au fost folosite în vechile școli de educație creștină-clasică.

Cărțile din colecția  „Educație clasică” sunt gândite, indiferent de confesiunea autorilor, plecând de la ideea că lumea noastră are o ordine naturală dată, fiindcă în spatele ei există un Dumnezeu care a creat-o. Drept urmare, ele încurajează în primul rând căutarea Adevărului, Binelui și Frumosului, drept scop ultim al unei educații de calitate, iar în secundar formarea unei culturi solide.

Manualele de „Educație Clasică” pun în evidență un model de formare a copilului în care virtuțile intelectuale sunt inextricabil legate și dependente de virtuțile morale, ținând cont de de avertismentul ducelui de Wellington după care „educația fără morală nu va face decât diavoli inteligenți”.

Primele două apariții sunt: „O istorie a lumii pentru copii” de Virgil Hillyer, profesor la începutul secolului XX la școala creștină clasică Calvert. Cartea a funcționat ca manual pentru ciclul primar, iar în ultimii ani a fost redescoperită și folosită pe scară largă de homeschoolerii americani, dar nu numai.

Cea de-a doua apariție este „Geografie elementară de Charlotte Mason, lucrare apărută spre finalul secolului XIX și scrisă de cea mai celebră educatoare britanică, inspiratoarea celebrelor bone „engleze”. Manualul este o capodoperă în adevăratul sens al cuvântului, prin concizia, simplitatea și frumusețea limbajului. Mai mult, doamna Mason îmbină geografia cu poezii semnate de nume celebre (Shakespeare, Coleridge) pentru a le stârni copiilor gustul pentru cultura serioasă.

Sursa: https://contramundum.ro

Share on whatsapp
WhatsApp
Share on facebook
Facebook
Share on linkedin
LinkedIn

Alte articole

Distribuie

Share on whatsapp
WhatsApp
Share on facebook
Facebook
Share on linkedin
LinkedIn