La începutul acestei luni a fost pusă în scenă la Iași, cu mare tam-tam, piesa Alinei Mungiu-Pippidi. Piesa și montarea ei au suscitat fără întârziere proteste ale lumii creștine din România, începând cu Patriarhul Teoctist și Monseniorul Robu, care le-au acuzat de blasfemie.
Se pare că mulți actori au refuzat să joace în această piesă scrisă în 1992, oripilați de amploarea blasfemiei. Cu toată îndelunga reticență a lumii teatrale, Evangheliștii a fost totuși premiată în 1993 de UNITER și publicată de Unitext, editura acesteia, într-un volum colectiv în 1993, din nou în 1997, și într-un volum în limba franceză intitulat Après la censure, pe care nu l-am văzut. Referințele mele vor fi la ediția din 1997.
Trebuie spus de la bun început că nu contest dreptul nimănui de a scrie și publica orice. Literatura și scena contemporană sunt dominate de pornografi, lipsiți total de talent pe deasupra. Câtă vreme literele românești vor produce în principal agramați obsedați sexual, stau însă liniștit. De temut sunt doar canaliile de geniu, nu trepădușii!
Citită în această cheie de un autor care în mod evident nu are acces la sacru și calcă în picioare tainele ce le-ntâlnește, Evangheliile nu sunt un text inspirat, ci o istorie aberantă, plină de contradicții, fapt pe care Mungiu îl explică într-un mod surprinzător în piesă.
Iată pe scurt intriga: Pavel, un sectant evreu, îi comandă sofistului Cherintos din Antiohia, undeva în deceniul șapte al erei creștine, o lucrare despre viața unui prooroc evreu. Cherintos le cere discipolilor săi, Ioan, Luca, Marcu și Matei să redacteze fiecare această istorie după relatările Povestitorului care-l însoțește pe Pavel, și care se va dovedi a fi Iisus.
În timpul redactării, Iisus profită de sejurul său în Antiohia spre a se îndrăgosti de ibovnica lui Cherintos, Elena, un fel de vestală-curtezană.
Vedem așadar că Alina Mungiu se ia la trântă cu Biserica și cu tradiția evanghelică și apostolică, nu cu blândul Iisus!
Umanizat până la dezdumnezeire, Hristos este un omuleț laș, care a fugit de răstignire (în locul lui a fost răstignit Barabas), primind și punga cu arginți oferită de Iuda. El nu face minuni, iar când vrea să-l recâștige pe Petru se folosește de un tertip pentru a merge pe apă.
Principala calitate a acestui profet „puțin rătăcit” (scena II, p. 63) este dragostea, cuvânt interpretat după puterile autoarei. Citit în cheie sexuală, Fiul Omului e pe placul lui Mungiu: el se îndrăgostește de Elena, așa cum fusese amantul Mariei Magdalena (aici Mungiu îl devansează pe Dan Brown).
Într-adevăr, una dintre obsesiile autoarei, exprimată într-un limbaj elevat, este dacă personajul masculin „a avut-o” pe cutare femeie (scena I, p. 57; scena II, p. 60, etc.). Ei bine, Isus „le-a avut” pe amândouă!
În piesa infamantă a Alinei Mungiu, totul se transformă în ceea ce preocupă mai mult lumea noastră deicidă: sexul și puterea. Evangheliile sunt scrise de cei patru discipoli pentru a-i permite lui Pavel să-și creeze o organizație puternică și hegemonică. După cum realizează iubăreața Elena, „pentru fiecare cuvânt pe care Ioan îl mâzgălește acolo după chef, fanaticii vor tăia capete și vor răstigni oameni” (sc. III, p. 65).
Cum nimic din ce scrie în Evanghelii nu e adevărat, ci totul e o născocire propagandistică, tainele sunt bălăcărite de Mungiu într-un mod abject. De pildă, Ioan ne spune, în scena II, că „tocmai îl împerechez pe Dumnezeu cu o fecioară măritată”; în scena VI aflăm că Fecioara Maria a fost „o târfă”.
Spațiul scurt și dezgustul nu-mi permit să insist mai mult asupra piesei. Din cronici aflu că punerea în scenă a îngroșat pornografia deja existentă: în scena V, Elena îi sărută picioarele lui Isus, dar didascaliile ne spun că „nu e un sărut umil, ci unul rafinat, sexual. […] Sărutările urcă mai sus de genunchi, părul ei le ascunde.”
Era de așteptat ca textul impertinent și punerea în scenă și mai jegoasă, și mai batjocoritoare să stârnească entuziasmul publicului. Treaba lor.
Fiecare este liber să scrie ce vrea, să vadă ce vrea, să gândească ce vrea. În ochii mei și, bănuiesc, ai oricărui creștin, piesa Evangheliștii o descalifică definitiv pe Alina Mungiu. Ea ne demonstrează că noua generație de umaniști și dreptomiști sunt mai înrăiți decât vechii comuniști ca Iliescu, care măcar de ochii lumii se duc la biserică de Paști și-și fac cruce.
Când trupele de desant ale ofensivei anticreștine vor fi cucerit toate gazetele, televiziunile, universitățile, va fi prea târziu să ne mai plângem.
Dar ascensiunea Alinelor Mungiu poate încă să fie oprită de cei 90% de creștini din această țară, pentru care texte ca Evangheliștii sunt mai mult decât o înjurătură de mamă. Până atunci, îmi spun în gândul meu: „Slavă îndelung răbdării Tale, Doamne”.
© Clubul Marilor Cărți 2024
Cookie-uri necesare pentru buna funcționalitate a website-ului. Această categorie include cookie-urile de bază și de securitate ale website-ului. Acestea nu colectează date personale!
Orice cookie ce nu este necesaă pentru a site-ul să funcționeze corespunzător. Acestea sunt folosite pentru analitice, și promovare. Este obligatoriu să avem accordul dumneavoastră pentru a le folosi. Momentan folosim doar Google Analytics și Facebook Pixel pentru a urmări numărul de vizitatori pe site!
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.
Other uncategorized cookies are those that are being analyzed and have not been classified into a category as yet.