Cine suntem?
În fața asaltului postmodern al pedagogiei amorale, lipsită de repere istorice și reverență spirituală față de înaintași, Clubul Marile Cărți Junior reprezintă alternativa conservatoare, luminoasă, gândită special pentru familiile care cultivă credința creștină și virtuțile clasice.
Programele noastre vizează dezvoltarea memoriei, empatiei, atenției, voinței, caracterului, inteligenței cognitive, lingvistice, emoționale și spirituale a copiilor.
Formăm, așadar, comunitatea minților fragede și frumoase care–și cultivă inteligența spirituală, imaginația morală, simțul artistic, abilitățile de comunicare, cultura generală, vocabularul, memoria, dicția și dezvoltarea personală.
Cum pot deveni membru?
Foarte simplu. Pentru că educația este o acțiune de durată, pe termen mediu și lung, vă propunem două abonamente complementare.
Abonamentele Standard
Bronze Alice presupune o întâlnire online săptămânală (miercuri, 18:00h) într-o comunitate (8-12 copii) și se adresează celor care vor o introducere generală în literatura pentru copii și arta povestirii.
Silver Family permite accesul la două întâlniri săptămânale (miercuri și, respectiv, marți 18:00h), fiind soluția ideală pentru familiile care-și doresc copii educați și posesori ai unor cunoștințele cruciale despre istoria și geografia lumii.
Gold Narnia face din educația și dezvoltarea personală a copilului o prioritate. Membrii Gold sunt expuși săptămânal (luni 18:00h) la comorile tradiției literare britanice de inspirație creștină, de la Charles Dickens până la J. R. R. Tolkien și C. S. Lewis. E de la sine înțeles că beneficiile Gold includ întâlnirile Silver Family & Bronze Alice. Copilul dumneavoastră va primi lunar aproape 30 ore de formare intelectuală, culturală, morală, lingvistică și o experiență transformatoare în limba engleză.
Toate elementele din vechiul programul Brainy Child se regăsesc astăzi în abonamentele Standard și asigură oricărui participant structura de suport psihologic și pedagogic pentru o formare armonioasă într-un grup mai larg de prieteni. Zeci de copii au devenit mai atenți, mai vigilenți, mai curioși sau empatici, ajungând să se îndrăgostească de slove, cultură și natură. Folosim tableta digitală pentru a stimula rutina sănătoasă a lecturii zilnice, dar și bucuria unei biblioteci personale.
Plata se face lunar iar pentru rezultate optime vă recomandăm un program de minim șase luni.
Abonamentul Tutorial Exclusive
Într-o epocă plină de riscuri, vulgaritate, sexualizare precoce și hărțuire în mediul online, copiii trebuie să fie protejați și ascultați. Nevoia lor de atenție și afecțiune este mai mare decât oricând. Iată de ce am gândit pachetul educațional de meditații denumit Tutorial Exclusive.
Ne asumăm curjaos valorile puternic educative ale tradiției conservatoare. De această dată, copilul Dumneavoastră se poate bucura de atenția totală și neîmpărțită a unui dascăl și mentor experimentat.
Suntem 100% dedicați unui vechi ideal: omul cuviincios și sufletul cultivat. Un copil bine-crescut trebuie să aibă însușite disciplina minții, vocabularul îmbogățit, regulile politeții, elemente de artă vestimentară, bazele nutriției sănătoase și disciplina financiară, pe lângă pilonii de cultură generală consolidați la nivelul Bronze Alice și Silver Family.
Durata ședințelor variază între 45 și 60 de minute, fiind programată săptămânal.
Plata este recurentă lunar.
Dezabonarea revine exclusiv membrului Clubului.
În ce constau atelierele Pay As You Go?
Pe lângă abonamentele Standard sau Exclusive, Clubul oferă în regim Pay As You Go multiple ateliere tematice, axate pe formarea artistică și muzicală (cu voci consacrate precum Laura Bretan, Iustina Irimia-Cenușă, Oana Bozga-Pintea sau Maria Coman).
Dacă abonamentele lunare susțin educația pe termen mediu și lung, atelierele Pay As You Go rezolvă nevoi imediate și specifice: de la învățarea unor poeme, cântece sau colinde tradiționale până la asimilarea unor tehnici de reprezentație teatrală. Într-un timp scurt, copilul își depășește fricile sau timiditățile și se consacră unor noi pasiuni.
Plata atelierelor se face prin achiziționarea unui bilet Early Bird sau a unui tichet normal.